Ce este consilierea parentală?

Ai și tu momente în care nu mai știi ce să faci cu copilul?
Fotografie de Vidal Balielo Jr. pe Pexels.com

Și uneori, ai nevoie de un om alături care să te ajute să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Consilierea parentală este sprijinul de care ai nevoie când nu mai știi încotro.

Împreună putem găsi soluții la întrebări precum:

Nu este despre a fi părinte perfect. Este despre a fi acolo, conștient, prezent și dispus să crești alături de copilul tău, înțelegând mai bine emoții și comportamente, îmbunătățind relația.


Descoperă Limbajul Secret al Copilului Tău!

Program de educație parentală Cercul Securității

Ești părinte și îți dorești să înțelegi mai bine nevoile emoționale ale copilului tău?

Circle of Security Parenting este un program revoluționar de parenting bazat pe atașament, care îți oferă instrumentele necesare pentru a construi o relație mai profundă și securizantă cu copilul tău.

Ce îți oferim?

✅ 8 întâlniri interactive, în grupuri restrânse

✅ 2 ore pe săptămână de învățare și conexiune

✅ Înțelegerea limbajului nonverbal al copilului

✅ Strategii pentru un stil de atașament securizant

✅ Un mediu cald și susținător pentru a împărtăși experiențe

Tematica întâlnirilor:

📖 Săptămâna 1: Introducere în Circle of Security – Concepte de bază și importanța atașamentului

📖 Săptămâna 2: Diferența care face diferența – Cum recunoaștem nevoile copilului?

📖 Săptămâna 3: Formula siguranței – Construirea unui atașament securizant

📖 Săptămâna 4: Cum răspundem nevoilor emoționale – Practici și exerciții

📖 Săptămâna 5: Navigarea momentelor dificile – Gestionarea comportamentelor problematice

📖 Săptămâna 6: Înțelegerea și gestionarea propriilor emoții ca părinți

📖 Săptămâna 7: Repararea relației – Când și cum refacem conexiunea

📖 Săptămâna 8: Consolidarea cunoștințelor și certificatul de participare

Cum te va ajuta? ✔ Vei învăța să recunoști semnalele emoționale ale copilului ✔ Vei ști cum să răspunzi nevoilor sale într-un mod empatic ✔ Vei crea o relație mai armonioasă și echilibrată

✨ Înscrie-te acum și oferă copilului tău un start sănătos în viață! ✨

💰 Investiție: 100 lei/persoană/atelier

📍 Program cu prezență fizică

📅 Locuri limitate – rezervă-ți locul astăzi!

Pentru detalii și înscrieri, contactează-ne la: 0722.280.417.

Cum influențează tipul de atașament copilaria?

Fotografie de Ron Lach pe Pexels.com

Tipul de atașament format în copilărie are un impact profund asupra dezvoltării emoționale, sociale și cognitive a unui copil, modelând în mod subtil, dar semnificativ, modul în care acesta interacționează cu părinții, cu ceilalți oameni și cu propria sa identitate emoțională. În lumina teoriei atașamentului, elaborată de John Bowlby și Mary Ainsworth, ne dăm seama cât de important este acest proces, evidențiind cele patru tipuri principale de atașament care ne ajută să înțelegem mai bine aceste conexiuni fundamentale.

Atașament securizant

Se dezvoltă atunci când părinții sunt prezenți emoțional, răspund cu căldură și cu consecvență la nevoile copilului.

Copilul învață că poate avea încredere în ceilalți și că lumea este un loc sigur.

Efectul tiparului de atașament securizant – copilul dezvoltă o stimă de sine sănătoasă, relații echilibrate și o capacitate crescută de autoreglare emoțională.

Atașament evitant (insecure-evitant)

Aceste situații apar adesea atunci când părinții sunt percepuți ca fiind reci sau distanți emoțional, ceea ce poate duce la neîmplinirea nevoilor afective ale copilului.

Copilul învață astfel că nu poate conta întotdeauna pe cei din jur și, din dorința de a evita respingerea, își ascunde emoțiile.

În acest caz copilul poate dezvolta o independență excesivă, dar și o dificultate în a se conecta emoțional cu ceilalți și de a-și exprima sentimentele.

Atașament anxios-ambivalent (insecure-anxious/resistant)

Se dezvoltă într-un mediu în care părinții sunt imprevizibili – uneori oferă afecțiune, în timp ce alteori pot părea indiferenți, ceea ce poate lăsa copilul cu un sentiment profund de confuzie și incertitudine. Aceste fluctuatii în comportamentul parental pot crea o atmosferă de anxietate, forțând copilul să își adapteze reacțiile și așteptările pentru a se simți în siguranță. Această dinamică poate afecta dezvoltarea emoțională și socială a copilului pe termen lung.

Copilul poate simți nesiguranță și teamă, temându-se să nu piardă dragostea și atenția părintelui, ceea ce poate fi foarte dificil pentru el.

Ca efect copilul poate avea dificultăți în a gestiona stresul, poate deveni excesiv de dependent emoțional de ceilalți și poate dezvolta frică de abandon.

Atașament dezorganizat

Apare atunci când părinții, din nefericire, devin atât o sursă de siguranță, cât și o cauză de frică, cum se întâmplă adesea în familiile afectate de abuz, neglijare sau comportamente incoerente.

Copilul dezvoltă o relație contradictorie cu părinții – îi caută, dar și se teme de ei.

În lipsa unui comportament de atașare predictibil și organizant, copilul poate avea probleme de reglare emoțională, comportament impulsiv și dificultăți în relațiile sociale.

Impactul pe termen lung
Tipul de atașament format în copilărie influențează modul în care persoana adultă gestionează relațiile, stresul și imaginea de sine. Atașamentul securizant este asociat cu relații sănătoase și o bună reglare emoțională, în timp ce tipurile de atașament nesigur pot duce la dificultăți în relațiile intime, anxietate sau chiar probleme de sănătate mentală.

A fi alături de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării sale psihice, o joacă de.. părinte.

Fotografie de Leeloo The First pe Pexels.com

Etapele dezvoltării

Fiecare copil parcurge un drum unic în dezvoltarea sa psihică, iar sprijinul constant al părinților este esențial pentru a-i oferi siguranță, încredere și autonomie. Înțelegerea stadiilor dezvoltării psihice te ajută să fii alături de copilul tău într-un mod conștient și adaptat nevoilor lui iar acest lucru este departe de a fi unul ușor pentru că și noi, părinții avem de învățat despre noi pentru a ne putea ajuta copiii să își exprime emoțiile și să se simtă înțeleși și acceptați în mod necondiționat!

🔹 Stadiul senzorio-motor (0-2 ani) – În această etapă, copilul devine un mic aventurier care explorează lumea ca un profesionist în misiuni cu simțuri și mișcare. Părintele, în rolul de super-erou emoțional, trebuie să asigure că pericolele sunt la distanță (sau cel puțin cu un zâmbet și un „nu mâna în priză!”) și să îi ofere un mediu stimulant, răspunzând cu multă grijă la solicitările bebelușului, care, la drept vorbind, sunt mai multe decât ale unui șef pe timpul unei crize!

🔹 Stadiul preoperațional (2-7 ani) – Gândirea copilului este ca un roller coaster de imaginație și egocentrism! Părintele devine ghidul acestui parc de distracții, încurajând curiozitatea, empatia și învățarea prin joc, oferindu-i un cadru stabil și predictibil, ca o bunică care îți dă prăjiturele și îți explică de ce nu poți zburda pe pereți!

🔹 Stadiul operațiilor concrete (7-11 ani) – Copilul începe să înțeleagă concepte logice, adică momentul în care întrebările „De ce?” devin „Hmm, interesant, dar ce zici de asta?”! În această perioadă, părintele trebuie să fie ca un supererou: răbdător, încurajator și mereu pregătit pentru o aventură de învățare și socializare, chiar dacă asta înseamnă să asculte povești despre supereroi inventați timp de două ore!

🔹 Stadiul operațiilor formale (12+ ani) – Aici adolescentul începe să își contureze identitatea ca un artist în devenire, în timp ce evoluția gândirii abstracte îl face să creadă că este deja un filozof și atotcunoscător. În rolul de model și protector, părintele devine ghidul care oferă sprijin emoțional, libertate controlată și un grad de înțelegere – adică o rețetă specială pentru a supraviețui de pe o zi pe alta în fața provocărilor acestei vârste și a fi alături de adolescentul care poate să simtă în orice moment că viața nu are niciun sens dacă nu poate face ce vrea, oricând vrea… pentru asta sunt părinții, să fie alături inspirând răbdare și încredere în viitor.

În fiecare etapă, copilul are nevoie de siguranță, susținere și iubire necondiționată – sau, mai pe scurt, de un mic super-erou în formă de părinte! A fi alături de el nu înseamnă doar a-l proteja de fantomele din dulap, ci și de a-i oferi spațiul necesar să devină exploratorul numărul unu al sufrageriei, al parcului și al școlii, chiar dacă sfârșește prin a căuta comori… prin colțuri uitate și prăfuite! Și să știe că părintele e mereu acolo, gata să intervină cu un snack delicios când aventura devine prea palpitantă.

Atasamentul dezorganizat

Atasamentul dezorganizat este un termen psihologic care se referă la un tip de atașament disfuncțional între un copil și un părinte sau îngrijitor. Acest concept a fost introdus de psihologul John Bowlby și se referă la o legătură instabilă și incoerentă dintre copil și figură de atașament.

Comportament

Copiii cu atasament dezorganizat prezintă adesea comportamente contradictorii și confuze. Ei pot arăta un amestec de dorința de apropiere față de figura de atașament și evitarea acesteia. De asemenea, copiii pot prezenta comportamente de evitare sau de rezistență atunci când figura de atașament este prezentă.

Cauza

Atasamentul dezorganizat poate apărea în urma unui mediu în care figura de atașament prezintă comportamente abuzive, neglijente sau imprevizibile. De asemenea, evenimente traumatice, cum ar fi pierderea unui părinte sau separarea de figura de atașament, pot contribui la dezvoltarea unui atasament dezorganizat.

Este important să înțelegem că atasamentul dezorganizat poate avea consecințe semnificative asupra dezvoltării emoționale și relaționale a copilului. Este recomandat să se caute sprijin din partea unui specialist în domeniul sănătății mintale pentru a înțelege și a aborda această problemă într-un mod adecvat și eficient.

În concluzie, atasamentul dezorganizat reprezintă o formă de atașament disfuncțional care poate avea un impact semnificativ asupra copilului și relațiilor sale din viața ulterioară. Prin înțelegerea și abordarea adecvată a acestei probleme, se poate contribui la promovarea unui atașament sănătos și a unei dezvoltări emoționale sănătoase.

Atasamentul anxios

Atasamentul anxios poate fi o experiență dificilă și debilitantă. Persoanele care trăiesc cu acest tip de atașament pot simți o nevoie constantă de a se apropia și de a cere reasigurare de la cei din jur. Ei pot avea dificultăți în a-și menține independența și în a se simți bine singuri.

Anxietatea legată de atasament poate apărea în relațiile de prietenie, de cuplu sau în relațiile cu membrii familiei. Persoanele cu atasament anxios pot fi adesea neliniștite și îngrijorate în legătură cu sentimentul lor de a fi iubiti și pot căuta constant aprobarea și validarea celorlalți. Pot avea dificultăți în a se relaxa și în a-și exprima nevoile și dorințele de teamă că vor fi respinse sau abandonate.

Este important să subliniem că atât persoanele care trăiesc cu atasament anxios, cât și partenerii lor pot avea nevoie de sprijin și înțelegere. Terapia poate fi un instrument valoros pentru înțelegerea și gestionarea acestui tip de atașament, ajutând la dezvoltarea relațiilor sănătoase și la creșterea stării de bine emoționale.

Stilurile de atasament

Stilurile de atașament sunt modalități diferite prin care oamenii se pot lega de ceilalți și pot stabili conexiuni emoționale și intime. Aceste stiluri pot varia în funcție de personalitatea și experiențele individuale. Iată câteva exemple de stiluri de atașament:

  1. Atașamentul securizant: Persoanele cu un stil de atașament securizant prezintă în general încredere în sine și în ceilalți. Aceștia sunt confortabili în a forma relații sănătoase și își exprimă emoțiile într-un mod deschis și afectuos.
  2. Atașamentul evitant: Persoanele cu un stil de atașament evitant tind să aibă dificultăți în a forma legături emoționale puternice și preferă să-și păstreze distanța față de ceilalți. Aceștia pot fi rezervați, greu de apropiat și pot avea temeri legate de abandon.
  3. Atașamentul anxios: Persoanele cu un stil de atașament anxios au tendința de a căuta furnizarea constantă de atenție și validare din partea celorlalți. Aceștia se tem de respingere și pot deveni foarte atașați și dependenți afectiv de partenerii lor.
  4. Atașamentul dezorganizat: Atașamentul dezorganizat este caracterizat de o combinație a comportamentelor atât evitante, cât și anxioase în cadrul relațiilor. Persoanele cu acest stil de atașament pot avea dificultăți în a stabili limite sănătoase și în a gestiona emoțiile intense.

Este important de menționat că stilurile de atașament nu sunt fixe și pot evolua pe parcursul vieții în funcție de experiențe și relații

Rolul atașamentului

Atașamentul copilului este un termen care descrie legătura emoțională dintre un copil și persoana care îl îngrijește.


Atașamentul este important pentru dezvoltarea copilului, deoarece îi influențează sentimentul de securitate, stima de sine și abilitățile sociale.
Există diferite tipuri de atașament pentru copii, cum ar fi sigur, anxios, evitant și dezorganizat. Fiecare tip are propriile caracteristici și efecte asupra comportamentului și relațiilor copilului.
Tiparul de atașament al copiilor este un efect al tipului de atașament pe care îl au părinții.
Un părinte care este atașat autonom are capacitatea de a susține legături de atașament securizante cu propriul copil, având încredere în sine, toleranță față de situațiile stresante, respect, empatie și un nivel sănătos de anxietate. Aceștia sunt conectați la propriile emoții, negative sau pozitive și le manifestă echilibrat. Se raportează în mod adult la relațiile cu ceilalți, autonom, nu idealizează alți adulți. Sunt capabili să reacționeze previzibil și adecvat la comportamentul de atașare al copiilor lor, susținând formarea unui tipar de atașament securizant al acestora.
În acest blog, vom explora cele patru tipuri de atașament pentru copii și modul în care se formează.

De ce copiii au nevoie de limite?

Poate nu te-ai gândit la asta, însă atunci când stabilești limite cu copiii tăi îi înveți cum să o facă și în relațiile lor personale. Dacă nu pui limite nici ei nu vor ști cum să o facă cu persoane abuzive. Persoanele abuzive sunt cele care care nu au învățat un mod sănătos prin care să pună limite și devin intruzive sau foarte solicitante, dominatoare.

 Te-ai străduit să stabilești limite în relațiile tale și uneori simți că nu știi ce să faci?

Uneori pur și simplu nu știm de unde să începem.

În acest articol, afli cum să recunoști limitele sănătoase și cum să le stabilești împreună cu copilul tău.

Stabilirea limitelor nu are doar rolul de a ușura viața părinților, ci reprezintă un model, un instrument în folosul copiilor tăi, este modul în care ei învață să pună limite, sa refuze dar si să accepte, să se cunoască mai bine, iar acestea le vor fi de folos pe tot parcursul vieții.

Limitele oferă un sentiment de apartenență și de siguranță copiilor, iar acestea ajută la rândul lor la creșterea stimei de sine, a încrederii în sine.

Prin urmare, care sunt limitele sănătoase?

Limitele sănătoase reprezintă un set de reguli stabilite de către tine, în care definești modul în care permiti oamenilor să te trateze și care depind de ceea ce iți dorești să obții în viață. Limitele îți protejează sentimentul de sine și crează o structură și o ordine în casa ta.

Ceea ce este important este că definește sentimentul de sine, care este format din spațiul, valorile și credințele tale personale. Aceste lucruri trebuie să fie clare mai întâi adultului pentru ca ele să poată fi transmise către copii în mod sănătos, iar întreg procesul va oferi instrumentele necesare copilului pentru a învăța să-i trateze pe ceilalți cu respect și să își formeze o stimă de sine solidă.

Pe scurt, învățarea copiilor că există anumite limite, îi ajută să învețe să te respecte și să fie respectați.

În loc să ceri respect, pentru că nu asta este calea prin care il vei primi, granițele le arată calea și îți demonstrează autoritatea într-un mod sănătos, fără a fi nevoie să devi autoritar.

Limitele sănătoase pot arăta ca niște reguli și rutine. S-ar putea să spui: „Am reguli și copiii mei refuză să le respecte”. Stabilirea limitelor înseamnă coerență în regulile pe care le stabilești, îndrumându-i și corectându-i, nu țipând, criticând sau solicitând.

Iubirea este răbdătoare, nu își forțează propria cale si cere perseverență și încredere din partea părintelui pentru ca regulile și limitele sale să fie auzite și respectate. Este necesar ca părintele să aibă o stimă se sine puternică cunoscându-se foarte bine și respectându-se în primul rând.

Este greu să să ai răbdare, dar trebuie să existe coerență pentru ca schimbările de comportament să aibă loc. În unele momente, perseverența poate părea grea, dar este necesară. Uneori poate părea că copilul nu va respecta niciodată regulile însă dacă ești consecvent și stabilești consecințe clare care se potrivesc cu situației, el va respecta regulile.

Unele limite pot arata așa, dar mai sunt și altele care te reprezinte și să îți ofere ce ai nevoie pe care tu le decizi;

  • Am dreptul să spun nu. Aceasta înseamnă că ai dreptul să spui nu copilului dvs. și ei au dreptul să vă spună nu. Înseamnă că îi oferi dreptul de a-și exprima frustrarea și opiniile, respecți acest lucru, dar îi îndrumați și îi direcționați către acțiunea pe care trebuie să o facă, așa cum și noi trebuie de ex. să mergem la serviciu.
  • Nu tolerez comportamente abuzive. Aceasta înseamnă să nu folosești pedepse evident bazate pe frică sau manipulare. Înseamnă să transmiti o solicitare sau o regula, astfel încât copilul tău să o poată urma și, dacă o încalcă, vor urma consecințe, dar care trebuie aplicate.
  • Am dreptul la intimitate. Acest lucru este mai important pe măsură ce cresc, deoarece vor mai multă autonomie. Ai dreptul la confidențialitate și intimitate și copiii trebuie să învețe să respecte acest lucru, dar si ei au acest drept, cu limite uneori, atunci când este vorba despre siguranța lor.

Amintește-ti că dacă stabilești o graniță, TOȚI membrii familiei trebuie să le respecte, adulții și copiii deopotrivă. Nu poate exista o regulă pentru mine și alta pentru tine. Aceasta este o mentalitate de sus în jos care duce la un stil autoritar al părinților și nu poate rezulta nimic bun din ea.

Granițele ajută la creșterea stimei de sine a copiilor însă ele te ajută și la stimularea propriei stime de sine. Acestea îți dau un sentiment de control fără să controlezi.

Acest lucru elimină sentimentele de neputință corelate cu stima de sine scăzută.

Trăim într-o perioadă de mare incertidudine și de redefinire a valorilor care conduc către o viață împlinită. Acest lucru poate genera anxietate și confuzie. Nimeni nu este imun la schimbările din ultimii ani și suntem cu toții afectați.

Cu toate acestea, nu ceea ce se întâmplă este important, ci modul în care răspundem la aceste schimbări.

Tu cum vei răspunde?