Iubirea este necesară pentru a deveni tu însuți

Iubirea. Una dintre cele mai mari nevoi ale copilului este aceea de a fi iubit necondiționat. Iubirea nu se retrage când copilul devine incomod, dar nu toți părinții își iubesc copiii în sensul profund, sănătos al iubirii.

Înțelegerea acestei realități  va face o diferență esențială între ceea ce ajută un copil să supraviețuiască într-o lume dificilă și ceea ce îl ajută să se dezvolte emoțional și să devină un adult funcțional. Poți să fii în viață dar să nu te simți în siguranță suficient pentru a-ți atinge potențialul. Acesta se dezvoltă doar atunci când copilul își înțelege și își acceptă propriile emoții.

Confuzia apare pentru că atașamentul este adesea numit iubire.

Atașamentul este un mecanism biologic și psihologic de bază și este indispensabil supraviețuirii copilului. Fără o formă de atașament, copilul nu ar putea trăi, nu s-ar putea orienta către adult, nu ar putea cere hrană, protecție sau îngrijire.

Atașamentul se formează chiar și în relații dureroase sau abuzive, deoarece el are rolul de a menține legătura cu figura de care depinde viața copilului.

Iubirea este altceva. Iubirea matură nu este automată, ea nu apare doar pentru că cineva a devenit părinte, ci presupune capacitatea de a vedea copilul ca ființă separată, cu trăiri proprii, nu ca pe o extensie, ca pe o proprietate sau ca pe o sursă de sens personal.

Atașamentul spune „am nevoie de tine ca să trăiesc” iar Iubirea spune „te văd așa cum ești, chiar dacă nu îmi confirmi nevoile”.

De aceea un părinte poate fi atașat de copilul său dar totuși să nu îl poată iubi matur. Îl poate hrăni,   îngriji, îl poate proteja fizic și, în același timp, să nu poată să fie interesat de lumea lui interioară. Părintele se poate sacrifica și poate să ceară, nu neapărat explicit, ca acest sacrificiu să fie răsplătit prin supunere, recunoștință sau prin loialitate emoțională.  Acestea sunt situațiile în care copilul este menținut în viață, îngrijit, dar nu este văzut pentru ceea ce este.

Iubirea  sănătoasă a unui părinte începe acolo unde adultul își poate regla propriile emoții fără să le pună în responsabilitatea copilului.

Putem vorbi de iubire reală atunci când părintele poate tolera frustrarea, furia sau respingerea copilului fără să se simtă atacat sau anulat și continuă atunci când copilul nu este folosit pentru validare, pentru sensul vieții adultului sau pentru umplerea unui gol interior vechi.
Pe parcursul formării cu Kent Hoffman, cofondator al metodei de lucru ”Cercul Securității”, bazată pe teoria atașamentului, am început să înțeleg cu adevarat acest concept, al iubirii autentice, mature, o înțelegere care s-a rafinat foarte mult pe parcursul anilor care au urmat.

Atașamentul și rolul lui în supraviețuire este important , la fel și eforturile reale de îngrijire, dar putem face o diferență clară între funcția de supraviețuire și relația de iubire.

Atașamentul este necesar pentru a trăi. Iubirea este necesară pentru a deveni tu însuți.