Poate ai trăit asta: ai spus clar ce te-a durut, ai ales cuvintele potrivite, ai explicat logic situația. Ai avut grijă să nu acuzi, să nu ridici tonul, să nu exagerezi. Și totuși, după discuție, a ramas o stare de confuzie. O tensiune. O durere care nu s-a retras, deși s-au discutat aspectele importante.
Poți rămâne cu senzația că nu ai explicat bine, dar de fapt rana nu era acolo unde vorbea rațiunea ta și a celuilalt.
Rănile relaționale nu apar din lipsa explicațiilor, apar din lipsa înțelegerii emoționale. Ele se formează în momentele în care emoția ta nu a fost văzută, când reacția ta a fost interpretată, corectată sau minimizată și când ai simțit că trebuie să te justifici în loc să fii înțeles. Aceste momente nu se așază în minte sub formă de idei clare, apar ca o stare de tensiune, se așază în corp, ca senzații, blocaje. Așa apare memoria emoțională a corpului iar data viitoare când ceva asemănător se întâmplă, reacția apare înainte să apuci să gândești. Corpul recunoaște pericolul emoțional mai repede decât mintea.
Cu timpul, accesul la emoții devine din ce în ce mai limitat, începi să te obișnuiești să aduci explicații raționale, logice, iar ele ajung să facă exact opusul a ceea ce speri. Rațiunea caută soluții, vinovați, pași corecți. Rana însă nu caută o rezolvare logică. Caută să fie recunoscută. Când cineva îți explică de ce nu ar trebui să te simți așa, chiar și cu cele mai bune intenții, mesajul care ajunge este că emoția ta este prea mult, greșită sau incomodă. Iar asta reactivează exact rana inițială.
De aici apar discuțiile care par fără sfârșit. Se vorbește mult, se reiau aceleași episoade, se adaugă detalii, se adâncesc explicațiile. Dar nimic nu se închide cu adevărat, pentru că unul vorbește dintr-un loc rănit, iar celălalt răspunde dintr-un loc de control, logică sau apărare. Nu este vorba despre cine înțelege mai bine, ci despre cine poate rămâne prezent emoțional fără să fugă în explicații.
Vindecarea unei răni relaționale apare când trăirea este întâlnită, nu când situația este analizată și când cineva rămâne acolo, fără grabă, fără soluții imediate și fără să îți spună că ceea ce simți nu este corect. Dacă emoția este recunoscută exact așa cum este, nu ajustată ca să devină acceptabilă. Uneori, o frază simplă spusă dintr-un loc sincer face mai mult decât o discuție lungă: faptul că cineva vede durerea, că o ia în serios, că nu încearcă să o repare pe loc.
Rațiunea are rolul ei în relații, dar ar trebui să urmeze emoția, nu poate fi primul pas pentru că dacă apare prima, ea devine o formă subtilă de evitare a emoției ca reacție automată la temeri vechi, inconștiente.
Relațiile sigure nu se construiesc prin evitarea conflictului sau prin rezolvarea lui rapidă, ci prin capacitatea de a repara rupturile emoționale atunci când apar. Această idee este centrală în teoria atașamentului, formulată de John Bowlby și dezvoltată ulterior în psihologia relațională contemporană.
Explicațiile pot liniști mintea. Dar rănile se vindecă doar atunci când cineva are curajul să stea cu emoția ta fără să o corecteze. Dacă în relațiile tale se vorbește mult și se simte puțin, întrebarea importantă nu este ce ai mai putea explica, ci de cine ai fi avut nevoie, cu adevărat, în acel moment.
John Bowlby – Attachment and Loss, Vol. 1
Consiliere si Educatie Parentala 